GEORGE GEORGESCU

 

Nascut la Sulina în anul 1887, George Georgescu a aratat deosebite aptitudini muzicale inca din epoca studiilor secundare, învatand singur vioara si dirijand adesea corul scolii, în locul profesorului de muzica. La Galati, unde se stabileste familia, descopera o vioara ascunsa într-un ungher si, într-o odaie dosita, incearca sa cante tot felul de melodii, ferindu-se de tatal sau care nu dorea sa aiba in casa un fecior "lautar". La varsta de 18 ani va fugi din Giurgiu (unde lucra tatal sau) la Bucuresti.
           Impotriva vointei parintilor, dupa terminarea liceului se inscrie la Conservatorul din Bucuresti, in clasa de violoncel a profesorului Constantin Dimitrescu. Paralel cu violoncelul studiaza teoria si solfegiul cu Dimitrie Kiriac, armonia si contrapunctul cu Alfonso Castaldi. Dupa absolvirea conservatorului, George Georgescu pleaca la Berlin pentru perfectionare.
In capitala Germaniei va intra la Hochschule, la clasa profesorului Hugo Becker, vestitul violoncelist, care-i va ceda curand locul in cvartetul Marteau. Cu acest cvartet George Georgescu va cutreiera, timp de 4 ani, multe tari europene.
           In timpul primului razboi mondial i se impune un regim de prizonier, cu domiciliul fortat.
Un accident survenit în 1916 il obliga sa renunte la violoncel. Richard Strauss si Nikisch il sfatuiesc sa imbratiseze cariera de dirijor. Succesele rasunatoare obtinute la pupitrul Filarmonicii din Berlin il determina pe George Georgescu sa opteze definitiv pentru aceasta cariera. In cativa ani, tanarul maestru va fi cunoscut si recunoscut pretutindeni ca unul dintre marii dirijori ai epocii sale. In 1919 dirijeaza cu mare succes Filarmonica din Berlin, iar la 4 ianuarie 1920 George Georgescu sustine primul sau concert la Bucuresti. Ca urmare a succesului inregistrat, in acelasi an va mai sustine in Bucuresti inca 22 de concerte. Tot in 1922, George Georgescu ia initiativa reorganizarii Filarmonicii bucurestene, cu un ansamblu de 100 de persoane si un plan de 3 concerte pe saptamana. Director si totodata dirijor permanent al Filarmonicii din Bucuresti, George Georgescu devine in scurt timp sufletul noii orchestre. De la concertul inaugural din 4 ianuarie 1920 si pana la moartea maestrului, Filarmonica s-a confundat cu insasi fiinta acestuia. Ani in sir, sute de concerte au rasunat sub semnul baghetei sale. Prin excelenta artist al podiumului de concerte sau al pupitrului dirijoral, George Georgescu nu a imbratisat decat tarziu activitatea pedagogica, fiind solicitat sa preia clasa de dirijat a Conservatorului din Bucuresti intre anii 1950 si 1953.
          George Georgescu aparţine pleiadei de mari dirijori ai veacului 20. În plan universal, istoria artei interpretative îl situează alături de nume legendare ca: Arturo Toscanini, Wilhelm Furtwangler, Leopold Stokowski, Karl Bohm, Herbert von Karajan, Sergiu Celibidache.
În plan naţional el rămâne “seniorul” artei dirijorale româneşti.
           La 15 februarie 1918 George Georgescu debutează triumfal la pupitrul Filarmonicii din Berlin. În program: Simfonia “Patetica” de Ceaikovski, concertul pentru pian de Grieg şi poemul “Till Eulenspiegel” de Strauss.
           Data de 4 ianuarie 1920 marchează primul concert la Ateneul Român.
Din anul 1921 George Georgescu este Directorul Artistic al Societăţii Filarmonica, al cărei preşedinte de onoare este Regele Ferdinand.
           După concertul cu Simfonia I din 25 noiembrie 1925, George Enescu îi scrie: “Georgescu dragă, pentru a treia sau a patra oară în viaţa mea de compozitor care a început acum vreo 24 de ani – am avut adevărata emoţie, nespus de dulce, care o resimte autorul când se simte în fine înţeles şi se vede interpretat cu convingere… îndrăznesc să zic, cu dragoste! Îţi mulţumesc din inimă şi mulţumesc şi tuturor camarazilor din orghestră. Să trăieşti, pentru bucuria noastră a Românilor şi muzicienilor.”
          Între 1922 şi 1926 George Georgescu este director al Operei Române şi aduce la Bucureşti unii dintre cei mai mari cântăreţi ai vremii: Tito Schipa
Şaliapin.
Tot în această perioadă organizează prima şcoală românească de balet.
           La Paris, în anul 1926 George Georgescu este adoptat de Grupul Celor Şase: Georges Auric, Arthur Honegger, Darius Milhaud, Francis Poulenc şi ceilalţi.
Între anii 1926-1927 George Georgescu preia bagheta lui Arturo Toscanini şi conduce Filarmonica din New York şi Orchestra Operei din Washington. Reântors în ţară reia, până în 1944 direcţia Orchestrei Filarmonice din Bucureşti.
            În paralel este şi directorul Operei Române. Toată această perioadă este una fastă atât pentru cariera personală a lui George Georgescu, cât şi pentru Filarmonica bucureşteană, care se situează la nivelul celor mai bune orchestre din lume, gâzduind o galerie impresionantă de compozitori şi instrumentişi: Richard Straust, Ravel, Mascagni, Stravinski, Bartok, Vincent d’Indy, George Enescu, Paul Constantinescu, Marcel Mihalovici, Dinu Lipatti, Menuhin, Casals, Cortot, Backhaus, Thibaud, Rubintein.
În această perioadă, în semn de preţuire, statul francez îi conferă „Legiunea de Onoare”.
În anul 1944 George Georgescu este „epurat pe viaţă” acuzat de „crima de a fi interpretat muzică germană”. În 1947, la intervenţia autoritară a lui George Enescu, George Georgescu revine la pupitru, conducând nu Filarmonica, ci Orchestra Radio.
             Între anii 1954-1964 George Georgescu este din nou director al Filarmonicii, şi asigură primele ediţii ale Festivaluui „George Enescu”. Îi aduce la Bucureşti pe: Richter, David Oistrach, Yehudi Menuhin, îi lansează pe: Lola Bobescu, Valentin Gheorghiu, Ion Voicu, Radu Aldulescu, Ştefan Ruha. În aceeaşi perioadă reia turneele personale în Italia, Ceholsovacia, Ungaria, Franţa, Anglia, Statele Unite, şi conduce Filarmonica la Berliner Fesstage, la Dresda, la Viena şi la Atena, unde, în Marele Amfiteatru Herod Atticus succesul repurtat este copleşitor.
             La Berlin, unde îşi începuse cariera muzicală, va da ultimul său concert. George Georgescu se stinge din viaţă la Bucureşti, la 1 septembrie 1964.
Bilanţul carierei dirijorale este impresionant: 400 de prime audiţii din muzica universală şi peste 100 de prime audiţii absolute româneşti, colaborări cu 52 orchestre simfonice şi 150 de solişti români şi străini, zeci de turnee în Statele Unite, Anglia, Franţa, Italia, Germania, U.R.S.S., Suedia, Finlanda, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Austria, Turcia, Bulgaria, Grecia etc.